PROIECTUL
„CONSOLIDAREA CAPACITĂȚILOR AUTORITĂȚILOR PUBLICE ȘI ALE FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN REPUBLICA MOLDOVA”
Finanțator: Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova
Perioada de implementare: aprilie 2024 - martie 2027
Coordonator de proiect: Serghei PALIHOVICI
Scopul proiectului: Consolidarea capacităților autorităților publice, încurajarea discuțiilor deschise în scopul realizării unui schimb de experiență, de bune practici și identificarea provocărilor și oportunităților cu care se confruntă autoritățile publice în contextul reformei administrației publice și a serviciului public.
OBIECTIVE:
1. Dezvoltarea competențelor funcționarilor din autoritățile publice
Realizarea a 12 cursuri de formare și dezvoltare profesională pentru 225 de funcționari din administrația publică în domeniile: management și leadership, comunicare în administrația publică, managementul performanței în administrația publică, managementul calității în administrația publică, dezvoltarea inteligenței emoționale.
Cursurile vor fi prestate de către experți, formatori din cadrul Universităților din Statele Unite ale Americii.
2. Consolidarea capacităților echipei de formatori în domeniul administrației publice, managementului public
Prestarea a 3 cursuri de formare a 75 de formatori în domeniul utilizării metodelor andragogice avansate de instruire, în domeniul comunicării şi motivării în instruire. Cursurile vor fi ținute de către experți din SUA pentru formatori din cadrul Institutului de Administrație Publică, Universității de Stat din Moldova, Universității de Stat din Bălți.
3. Dezvoltarea ofertei de instruire a Institutului de Administrație Publică
Cursurile de formare și dezvoltare profesională elaborate în cadrul proiectului vor fi incluse în Portofoliul Institutului de Administrației Publică. Materialele de instruire elaborate vor fi utilizate la prestarea cursurilor de instruire realizate de către IAP.