Reprezentanți ai mediului academic din sistemul universitar și preuniversitar din Republica Moldova, România, Ucraina, Georgia, Polonia, Israel, Italia, masteranzi, doctoranzi, dar și funcționari publici din autoritățile publice centrale și locale s-a întrunit la Institutul de Administrație Publică pentru a participa la lucrările Conferinței Internaționale „Parteneriatul Estic: spre o comunitate europeană a democrației și prosperității” .
Forul științific este una din acțiunile realizate în cadrul Proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență: „Consolidarea sustenabilității democrației prin educație civică”.
În mesajul de salut, adresat participanților, coordonatoarea proiectului dna Ludmila Roșca, dr. hab., conf. univ., a menționat că obiectivele evenimentului pun accent pe valorile Uniunii Europene și vor contribui la dezvoltarea mecanismelor de sporire a eficienței actului de guvernare, consolidarea statului de drept și a mecanismelor de combatere a corupției, dezvoltarea cooperării susținute cu organizațiile societății civile etc.

Dl Serghei Palihovici, directorul Institutului de Administrație Publică a evidențiat importanța parcursului european pentru Republica Moldova și rolul tuturor actorilor implicați în acest proces, în special a funcționarilor publici, societății civile, partenerilor de dezvoltare în susținerea implementării reformei administrației publice.
Lucrările se desfășoară în cadrul a 5 paneluri, provocând participanții la discuții pe subiecte ce țin de consolidarea instituțiilor statului și buna guvernare, dezvoltarea economică și valorificarea oportunităților de piață, susținerea dialogului intercultural, respectarea drepturilor fundamentale ale omului etc.
Evenimentul se desfășoară în format mixt pe parcursul a două zile și va avea continuitate în alte acțiuni planificate în cadrul proiectului.

