Pentru punerea în aplicare a prevederilor Acordului de colaborare încheiat între Institutul de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat și Institutul Național de Administrație din România, la 19 mai curent, a fost semnat Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia.
Documentul prevede o serie de activități, care vizează programe de mobilitate și stagii de practică, participarea reciprocă la evenimente organizate pe subiecte de interes comun, realizarea unor studii și publicații în domeniile de competență.
Totodată, părțile au convenit asupra dezvoltării unui program de formare destinat funcționarilor publici din ambele țări.
Planul de acțiuni va asigura alinierea la standardele europene în materie de profesionalizare a funcției publice.