Institutul de Administrație Publică participă, în calitate de partener regional, la realizarea activităților Proiectului „Serviciu public profesionist și educație/formare vocațională în țările Parteneriatului Estic”, implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), finanțat din Fondul Regional al Parteneriatului Estic pentru Reformă în Administrația Publică.

În cadrul proiectului sunt planificate activități de instruire, de consiliere, de consolidare a capacităților instituțiilor de învățământ în domeniul administrației publice, dar și a entităților naționale responsabile de gestionarea funcției publice din țările Parteneriatului Estic: Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Ucraina.
Astfel, în perioada mai-iulie 2023, la Hertie School din Berlin, Germania, s-a realizat, în format mixt (online, offline) programul de formare „Femeile lidere pentru dezvoltarea organizațională”, la care a participat dna Aurelia Țepordei, șefa Departamentului formare și dezvoltare profesională, Institutul de Administrație Publică.

Programul a fost constituit din trei module, în cadrul cărora participanții au fost antrenați în activități practice, discuții privind structura organizațională, procesele organizaționale și orientarea lor către servicii de calitate, strategia de dezvoltare organizațională, managementul schimbării, planificarea și gestionarea progresului și a performanței, leadership adaptiv, comunicarea pentru femeile – lidere, comunicare politică, E-Guvernare, decizii inteligente în guvernare, managementul resurselor umane.
Lecțiile s-au desfășurat într-un format de instruire interactiv, oferind participanților posibilitatea de a interacționa unul cu celălalt în grupuri mici. Schimbul de experiență a permis, de asemenea, participanților și formatorilor să contacteze, într-un mediu favorabil, accentul fiind pus pe principalele valori: respectul, confidențialitatea, nediscriminarea și încrederea.


Participarea la Programul de formare a permis dezvoltarea competențelor în domeniul managementului și lidershipului organizațional, studierea bunelor practici aferente temelor studiate, dar și oportunitatea de a crea rețele de experți în domeniul dezvoltării profesionale a personalului din autoritățile publice.

