Selectați limba dvs

Header site

ÎN MEMORIAM dl Tudor DELIU

Deliu

Vestea despre trecerea în neființă a colegului nostru Tudor Deliu a lăsat multă tristețe în suflelete noastre și ne-a marcat pe toți cei care l-am cunoscut.

Tudor Deliu a fost un profesionist desăvărșit, personalitate de o rară capacitate intelectuală și spirituală, de o inexprimabilă corectitudine și rezistență, de o divină bunătate și căldură sufletească.

Viața și activitatea colegului și prietenului nostru a fost și este un exemplu de dedicație întru materializarea idealurilor în care credea. Înțelepciunea, Omenia și Tactul au rămas cartea de vizită a Domniei Sale.

Profesor de specialitate, și-a început activitatea de muncă la Școala profesional-tehnică din s. Dănceni, ca peste puțin timp, grație capacităților organizatorice, să fie numit în funcția de director adjunct al Școlii profesional-tehnice din s. Răzeni, r-l Ialoveni.

 Ideile novatorii, energia nesecată și dorința de a fi de folos oamenilor nu au rămas neobservate și în 1990 este ales primar al satului Răzeni.

Intenția de a veni cu noi forme de activitate, de a dezvolta capacitatea comunității și a implica cetățenii în toate procesele comunitare, a fost motivul înscrierii la studii la Academia de Administrare Publică.

Absolvent al primei Promoții a Academiei, rămâne în calitate de profesor la Catedra Științe administrative a Academiei de Administrare Publică.

Procesul educațional, instruirea și formarea funcționarilor publici a rămas proiritate pentru profesorul Tudor Deliu, chiar și atunci cînd s-a implicat în procesele politice din societate.

Primele manuale din țară în domeniul administrației publice locale, sute de instruiri în teritoriu, mii de discipoli ghidați în aulele Academiei, zeci de mii de întrebări și subiecte la care Tudor Deliu a oferit consultanță – rămân și peste ani drept călăuză în activitate.

Tudor Deliu rămâne persoana, care s-a implicat cu suflet în fiecare activitate, a venit  cu soluții în cele mai dificile situații, a emanat liniște, colegialitate, spirit de echipă și auto-motivație.

Pentru profesionalismul său de excepție, eforturile depuse pe parcursul anilor, pentru dragoste de neam și țară a fost apreciat cu distincții de stat:   Ordinul „Ștefan cel Mare” și  Ordinul „Gloria Muncii”. Este deținător al titlurilor „Colaborator Emerit al Academiei”, ”Formator Emerit al Academiei”, multiplelor diplome și premii.

Dar, cea mai mare apreciere este recunoștința, stima și respectul celor pentru care s-a dedicat.

În memoria noastră și a tuturor celor care l-au cunoscut, Tudor Deliu rămâne  o sursă inepuizabilă de energie, un focar de noi idei, om de o cumsecădenie rar întâlnită în zilele noastre, un coleg și prieten devotat, care prin principialitatea și integritatea morală, pe parcursul întregii vieți a dus o luptă neostenită pentru crearea unei atitudini deschise asupra acțiunilor, lucrurilor și a oamenilor.

Veșnică să-i fie amintirea. Drum lin spre cer…

image005
image007
image009 image011
image013
image015
image017
image019
image021

 image023

Ceremonia de  rămas bun va avea loc

luni, 07 august 2023, orele 9.00 -11.30

la  Institutul de Administrație Publică

(mun. Chișinău, str. Ialoveni 100)

Ultimele noutăți
Accesări2