
În perioada 24-26 octombrie curent s-a desfășurat vizita de lucru pentru schimbul de experiență între reprezentanții Cancelariei de Stat și Institutului de Administrație Publică din Republica Moldova (IAP) și reprezentanții Institutului Național de Administrație din România (INA).
Vizita a fost organizată în contextul realizării Planului de acțiuni pentru implementarea Acordului de colaborare semnat între IAP și INA în martie curent și realizată cu suportul Agenției Române de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAID)
Astfel, echipa din Republica Moldova a luat cunoștință cu activitatea Primului „Laborator de Inovare”, organizat în cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Proiectul este realizat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și reprezintă un pas pentru creșterea capacității de inovare în administrație. Pornind de la ideea promovării guvernării deschise, digitalizării, dezvoltării durabile etc., prin laboratoarele de idei, se intenționează de a veni cu abordări și soluții noi, creative, în scopul realizării misiunii administrației – îmbunătățirea vieții cetățenilor.
O intenție de perspectivă este crearea Laboratoarelor de inovare la nivel local – idee apreciată de participanții la discuție, având în vedere apropierea administrației publice locale de nevoile cetățenilor, dar și de abordarea prin prisma participării cetățenilor la procesul de identificare atât a problemelor cât și a soluțiilor.
În cadrul vizitei, reprezentanții Institutului de Administrație Publică și a Cancelariei de Stat au avut mai multe întrevederi în cadrul Departamentului pentru relații cu Republica Moldova și Institutul European din România.

Participanții au fost familiarizați cu oportunitățile de aplicare la diverse proiecte în domeniul cultural, educațional, mass-media etc. realizate cu suportul Departamentului pentru relații cu Republica Moldova.
În contextul realizării măsurilor propuse de Comisia Europeană în procesul aderării Republicii Moldova la UE, activitatea Institutului European din România prezintă o experiență inedita în realizarea angajamentelor asumate de țara noastră.

În cadrul întrevederii organizate la Institutul European Român părțile au convenit asupra dezvoltării relațiilor de colaborare și au conturat o linie de subiecte de interes comun.
