În cadrul implementării Proiectului „Capacități sporite ale administrației publice pentru o guvernare locală eficientă, responsabilă și incluzivă”, realizat de Institutul de Administrație Publică cu suportul PNUD Moldova și sprijinul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, la 13 septembrie curent, s-a desfășurat webinarul tematic „Managementul documentelor”.

Aleșii locali din 11 raioane au fost informații referitor la aspectele organizatorice ale lucrului cu documentele oficiale, regulile de lucru cu corespondența administrativă și petițiile, cerințele privind asigurarea accesului la informațiile de interes public etc.

Formatoarea, dna Ludmila Andrievschi, a menționat importanța asigurării în cadrul autorităților publice locale, a unui proces de lucru cu documentele eficient, profesionist și responsabil, evidențiind rolul important a fiecărui actor implicat în această activitate.

De rând cu analiza aspectelor procedurale, participanților le-au fost puse la dispoziție multiple exemple de documente, care le vor ajuta în activitatea desfășurată.
Aleșii locali au fost încurajați pentru continuarea dialogului, la dispoziția acestora fiind mai multe mijloace posibile, inclusiv, adresarea întrebărilor prin intermediul paginii web oficiale a Institutului de Administrație Publică, dar și a paginii de Facebook.
Instruirea aleșilor locali va continua cu alte webinare, sesiuni de informare, dar și sesiuni de întrebări și răspunsuri, care vor fi organizate în perioada următoare.
