La 12-13 septembrie 2024, la Cernăuți, Ucraina, s-a desfășurat a XI-a Conferință Științifică Internațională „Lecturi Municipale Anton Kokhanovskyi”, organizată de Centrul Regional de Pregătire Avansată Cernăuți și Departamentul de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Naționale „Iuri Fedkovych” Cernăuți, împreună cu Consiliul Regional și Consiliul Orăşenesc Cernăuţi.
De la Institutul de Administrație Publică din Moldova, din cadrul USM, a participat dna Ludmila ROȘCA, doctor habilitat în filosofie, coordonatorul Proiectului Jean Monnet „ Centru de Excelență”: „Consolidarea sustenabilității democrației prin educație civică și dna Valeria Garbatovsci, doctoranda.

Conferința s-a desfășurat în format mixt, întrunind reprezentanți ai mediului academic și autorităților publice din Ucraina, România și Republica Moldova.
Participanții la lucrările conferinței au dezbătut în cadrul atelierelor de lucru subiecte ce țin problemele actuale ale autoguvernării locale și ale managementului municipal, cu referință atât la experiența Ucrainei, cât și a altor țări europene, Un accent aparte a fost pus pe schimbul de experiență inovatoare și de bune practici pentru dezvoltarea comunităților teritoriale în contextul proceselor de integrare europeană.

A prezentat interes comunicarea dnei Ludmila Roșca „Reziliența democrației în statele candidate la aderare în UE”, unele teze ale acesteia fiind dezvoltate de colegii din România: conf. Dorin Dobra (Universitatea din Oradea) și dr. inginer Dănuț Ungureanu, CS III, Academia Română, Centrul de Economie Montană, Director – Agenția Națională a Zonei Montane.

Referindu-se la parcursul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, dl D. Ungureanu a apreciat înalt rolul funcționarilor publici de la nivelul local, menționând că cetățenii Republicii Moldova văd în ei, în activitatea lor, modul de guvernare al funcționarilor instituțiilor europene și a celor din statele membre ale UE. Astfel, ireversibilitatea integrării europene a Republicii Moldova depinde de calitatea activității funcționarilor APL, de eficiența autorităților publice, de capacitatea de a înlocui superficialitatea în abordarea problemelor cetățenilor, de dorința de a diminua corupția la toate nivele de guvernare, de gestionarea problemelor publice.

Textul comunicării prezentate de dna L. ROȘCA va fi publicat pe site Proiectului Jean Monnet: https://cecivicedu.eu.
Menționăm, că participările reciproce la activitățile organizate de instituțiile similare de peste hotare sunt parte a implementării Acordurilor de colaborare cu instituțiile respective.
