Selectați limba dvs

Header site

Continuă activitățile de instruire a aleșilor locali pe subiecte tematice

Aleșii locali la primul mandat au fost întruniți în cadrul următoarelor două webinare tematice, organizate de Institutul de Administrație Publică în cadrul proiectului „Capacități sporite ale administrației publice pentru o guvernare locală eficientă, responsabilă și incluzivă”, realizat  cu suportul PNUD Moldova și sprijinul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.

Subiectele discutate au vizat rolul aleșilor locali în asigurarea bunei guvernări la nivel local și unele aspecte ce țin de procesul elaborării bugetelor locale.

image001

Participanții, împreună cu formatoarea, dna Tatiana Șaptefrați expertă în teoria și practica administrației publice, au analizat pilonii bunei guvernări, modalitatea de asigurare a acesteia la nivel local și instrumentele care stau la îndemâna oficialilor aleși. Pe final, au fost formulate mai multe  recomandări, care vor ajuta aleșii locali în creșterea calității actului de guvernare.

image003

Experta în finanțe publice locale, dna Galina Colun a ghidat aleșii locali în înțelegerea celor mai recente cerințe față de elaborarea bugetelor locale, calendarul de elaborare a bugetului local, principalele activități pe care trebuie să le realizeze autoritățile publice locale pentru a elabora și aproba bugetul pentru anul 2025.

image005

Formatoarea a familiarizat participanții cu particularitățile politicilor bugetar-fiscale naționale pentru anul viitor, a evidențiat principalele prevederi ale metodologiei de calcul a transferurilor de la bugetul de stat și a explicat modalitatea de estimare a veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale.  

image007

În perioada următoare, aleșii locali vor putea participa și la alte webinare, tematica cărora va  aborda subiecte importante pentru asigurarea bunei guvernări la nivel local.

Ultimele noutăți
Accesări2