Impactul economiei sociale asupra integrării persoanelor cu dizabilități

Izbucnirea neașteptată a pandemiei Covid-19 a dus la consecințe dramatice asupra situației economice, sociale și sanitare din întreaga lume. Persoanele cu dizabilități, în special, au fost afectate în mod disproporționat de restricțiile și de măsurile de distanțare socială. Pentru o redresare economică durabilă și echitabilă, Uniunea Europeană a propus o serie de măsuri de sprijin pentru această categorie vulnerabilă de persoane. Noua strategie privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2021-2030) și Planul de acțiune pentru economia socială demarat de către Comisia Europeană își propun să accelereze integrarea persoanelor cu dizabilități, în special prin promovarea și creșterea vizibilității întreprinderilor sociale și de inserție, îmbunătățirea accesului întreprinderilor sociale la fondurile europene, precum și crearea unui ecosistem propice care să le permită funcționarea pe piața unică, în mod egal cu alte tipuri de companii. Misiunea acestor întreprinderi este transformarea dizabilității în abilitate. La nivelul Europei, întreprinderile sociale de integrare în muncă (WISE) încadrează aproape 3 milioane de angajați cu dizabilități, dovedind încă o dată că economia socială are cel mai mare impact asupra integrării persoanelor cu dizabilități. În acest articol vom dezbate situația actuală a ocupării persoanelor cu dizabilități din România, barierele cu care se confruntă aceste persoane în demersul lor de a se angaja, precum și câteva recomandări și exemple de bune practici pentru o integrare eficientă a persoanelor cu dizabilități.