Procesul de globalizare, dominant în lumea contemporană, a determinat profunde transformări sociale, politice și culturale, având un impact semnificativ asupra culturii, influențând relațiile interetnice și interconfesionale în medii multiculturale şi plurilingve. În prezent, tot mai frecvent se discută consecințele globalizării culturale, materializate într-un „set specific de valori şi credinţe, larg împărtăşite pe tot globul”. În acest context, etnocentrismul devine nu doar o stare de spirit dominantă în evoluţia lumii contemporane, ci şi o barieră în comunicarea interculturală.