Unele aspecte ale puterii de stat ca formă instituționalizată oficial a puterii poporului

Orice societate, oricât de primitivă ar fi, trebuie să depindă de o anumită organizare şi distribuire a puterii, care să sprijine ordinea fundamentală a societăţii şi organizarea socială în cadrul ei, deoarece puterea este cea care se află în spatele oricărei asociaţii şi îi susţine structura. Fără putere nu există nicio organizaţie şi nici ordine, iar specificul oricărei puteri constă în posibilitatea purtătorilor acesteia de a-şi impune voinţa altora, de a determina supunerea sau subordonarea altora. În acest sens, odată cu evoluţia relaţiilor sociale, a devenit necesară crearea unui cadru instituţionalizat care, pe de o parte, să legitimeze puterea, iar pe de alta, să-i asigure realizarea şi eficacitatea. Prin urmare, puterea este un fenomen esenţialmente social, deoarece nu poate fi concepută în afara societăţii, şi nu se poate manifesta decât prin intermediul relaţiilor sociale, iar în lipsa puterii, societatea este un corp inert, incapabilă să-şi satisfacă raţiunea de a fi.