Am menționat cu mai multe ocazii că Academia de Administrare Publică este acea instituție de învățământ care are menirea să formeze funcționari publici, veriga cea mai importantă de angajați din structurile statului. Fondată în anul 1993, ea a venit să acopere acel gol care exista și care mai există în instituțiile publice. Personal, chiar dacă studiile au durat doar un an de zile, am reușit să conștientizez faptul că, fără o pregătire în domeniu, nu poți să realizezi performanțe in activitate. Și azi sunt convins ca e greșită abordarea precum că intr-o instituție publică pot activa persoane de orice specialitate. Pot, dar nu va fi acea eficiență în activitate, daca cei angajați nu dispun de o diplomă de studii în domeniu sau, cel puțin, de o adeverință de formare sau reciclare în domeniul profesat.