Itemi
Creator este exact
Vaculovschi, Elena
-
Rolul calității serviciilor în procesul de creștere a eficienței activității administrației publice locale din Republica Moldova Una dintre condițiile necesare pentru sporirea eficienței activității administrației publice locale constă în creșterea calității serviciilor publice prestate. Prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE (iunie 2014), Republica Moldova și-a luat angajamentul să dezvolte instituțiile democratice, în conformitate cu standardele și regulile Uniunii Europene. În acest context, aplicarea principiilor managementului total al calității în administrație şi servicii publice va putea duce la o eficienţă mai mare şi la rezultate mai performante. Pentru implementarea unui sistem TQM în administrațiile publice este necesar de luat în consideraţie o serie de principii şi aspecte ce influenţează calitatea serviciului în aceste structuri. Există mai multe motive care fac posibilă şi uneori chiar necesară implementarea schimbărilor privind maniera de gestionare în cadrul organismelor locale. -
Integrarea principiilor justiției sociale în politica de dezvoltare urbană din Republica Moldova Din punct de vedere social, orașele sunt locuri unde provocările demografice, incluziunea și coeziunea socială, integrarea imigranților, șomajul, educația, sărăcia, provocările multiculturalității etc. sunt puternic resimțite. Într-o societate modernă, cu acces limitat la resurse, precum Republica Moldova, inegalitatea socială este unul dintre factorii care stau la baza diferitelor forme de sărăcie și excluziune socială. Promovarea unei politici eficiente de dezvoltare urbană în Republica Moldova este susținută de recomandările Comisiei Europene privind politicile de incluziune activă care vor permite combaterea atât a segregării spațiale, cât și a excluziunii sociale. -
Aplicarea elementelor de coaching organizational în dezvoltarea resurselor umane din administrația publică Strategia de reformare a administrației publice în Republica Moldova pentru perioada 2016-2020 prevede necesitatea de a reforma mai multe componente, inclusiv managementul resurselor umane în administrația publică. Pentru a spori eficacitatea reformei este binevenită utilizarea unor noi abordări precum coaching-ul. Atitudinea esențială în coaching este de a crea o mentalitate câștigătoare și de a dezvolta abilitatea de a învăța din toate experiențele de viață, astfel încât să devenim mai puternici și mai echilibrați. Scopul lucrării este de a urmări complexitatea coaching-ului organizațional în administrația publică cu o perspectivă de implementare pentru echipa de transformare și dezvoltarea individuală a resurselor umane ale organizației publice. Pentru a realiza scopul lucrării, au fost utilizate în calitate de metode de cercetare analiza, vizualizarea și deducerea. -
Aspecte de gen ale migrației de muncă din Republica Moldova În acest articol sunt analizate principalele probleme legate de aspectul de feminizare a migraţiei. Analiza datelor statistice a scos în evidenţă aspectele negative ale migraţiei de muncă feminine specifice Republicii Moldova, cum ar fi descalificarea forţei de muncă, precum şi o serie de probleme sociale. Cu toate acestea, migraţia de muncă poate să le ofere femeilor oportunitatea de a deveni libere şi independente, inclusiv din punct de vedere economic şi social. Migraţia feminină de muncă din Republica Moldova este un fenomen obiectiv care poate avea atât un impact pozitiv cât şi negativ. Din aceste considerente, orice politică de reglementare a migraţiei feminine de muncă trebuie să fie axată atât pe atenuarea aspectelor sale negative cât şi pe extinderea aspectelor sale pozitive. -
Aspecte teoretice ale ergonomiei în proiectarea locului de muncă al funcționarului public Locul de muncă al funcţionarului public constituie un sistem, elementele căruia sunt omul, „maşina” şi mediul. Ele prezintă subsisteme organizate într-un anumit mod şi se supun cerinţelor generale faţă de sistem. Termenul de ,,ingineria factorului uman” este asociat cu ,,ergonomia aplicată”. Ea studiază şi aplică datele şi principiile factorului uman la proiectarea utilajului, subsistemelor şi sistemelor. Procesul elaborării unui loc de muncă al funcţionarului public trebuie să ia în consideraţie mai multe criterii. Este necesar de a crea un complex optimal ,,om -solicitări” în cazul locului de muncă al funcţionarului public. Pentru aceasta este necesar de a studia mai mulți indicatori ergonomici ai locului de muncă al funcţionarului public, precum indicatorul igienic, indicatorii antropometrici şi biomecanici, indicatorii fiziologici şi psihofiziologici, indicatorii estetici. -
Consideraţii referitor la aprofundarea inegalităţilor sociale în contextul dezvoltării economice a Republicii Moldova Perspectivele contemporane ale dezvoltării economice din Republica Moldova generează o serie de inegalităţi sociale care conduc, în mod implicit, la frânarea dezvoltării durabile din ţară. Inegalitatea şi inechitatea care persistă în distribuirea veniturilor rămâne, deocamdată, o problemă nerezolvată care riscă să se transforme într-o trăsătură caracteristică permanentă a modelului moldovenesc de dezvoltare. Analiza inegalităţilor, scoaterea în evidenţă a surselor inegalităţii, precum şi căile de depăşire a lor reprezintă scopul de bază al articolului dat.