Itemi
Subiect este exact
întreprindere socială
-
Recrutarea, plasarea și asistența la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități În prezent, în UE, 47% dintre persoanele cu dizabilităţi au un loc de muncă, comparativ cu România, unde doar 7,25% sunt integrate pe piaţa muncii. Job Direct – este singura agenţie de plasare şi asistenţă la locul de muncă de tip întreprindere socială din ţară, care contribuie la creşterea gradului de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi şi răspunde deficitului de servicii de incluziune adresate acestora. Agenţia este înfiinţată de ADV România, în anul 2016, ca răspuns la nevoile persoanelor cu dizabilităţi de a avea locuri de muncă şi ca alternativă fiabilă la dependenţa acestora de prestaţiile sociale oferite de statul român. Job Direct încearcă să schimbe viziunea pe piaţa muncii, promovând ideea că persoanele cu dizabilităţi pot completa deficitul de forţă de muncă şi că, dincolo de bariere, stă un potenţial insuficient valorificat. -
Atelierul de pânză, o întreprindere socială pentru oameni și mediu Plecând de la acest citat, în România secolului XXI, ajungem să ne adresăm și noi aceeași întrebare: dacă business-urile actuale nu au și o latură socială, oare spre ce viitor ne îndreptăm? La această întrebare au încercat să răspundă voluntarii și angajații Viitor Plus – asociația pentru dezvoltare durabilă, în anul 2009, când au decis să înființeze proiectul social care pe atunci se numea ”Sacoșa de pânză”. -
O experiență de evaluare și măsurare a impactului. Aspecte ale stabilirii cadrului de monitorizare și evaluare într-o organizație românească de economie socială Stabilirea unui cadru de monitorizare, evaluare și măsurare a impactului poate fi o sarcină complexă și elaborată pentru o organizație din sectorul economiei sociale. Această lucrare folosește o abordare de tip studiu de caz pentru a prezenta experiența și procesul de stabilire a unui cadru de monitorizare și evaluare, cu implicații pentru măsurarea impactului unei astfel de organizații - Organizația Umanitară CONCORDIA în România. Bazându-se pe lucrările academice privind evaluarea organizațiilor de economie socială, cu accent pe evaluările bazate pe teorie, această lucrare își propune să ofere detalii asupra acestor activități de evaluare și măsurare a impactului în practică. Lucrarea se bazează pe experiența CONCORDIA România de a realiza primul studiu de impact al unei organizații de economie socială din România - pentru întreprinderea sa socială BrutăriaCONCORDIA - și pe strategia recentă a organizației de instituționalizare a unui cadru de monitorizare și evaluare bazat pe Teoria Schimbării la nivel organizațional, pentru a înțelege mai bine contribuția sa socială și economică. -
În Trușești facem fapte bune cu pâine. Asociația Impact Trușești – o asociație din și pentru Comunitate/model de întreprindere socială din mediul rural În comuna Trușești funcționează singura întreprindere Socială acreditată din județul Botoșani, înființată în anul 2014 în cadrul unui proiect dezvoltat la nivel național de către Fundația Soros – “RURES. Spațiul rural și economia socială în România”. -
Antreprenoriat social în Mușetești În articolul Antreprenoriat social în Mușetești a fost prezentat faptul că misiunea socială a societății urmărește dezvoltarea și diversificarea serviciilor de agrement și petrecere a timpului liber și facilitarea accesului persoanelor din grupurile vulnerabile la aceste servicii precum și la măsurile de inovare socială propuse. -
Oilright – un exemplu de replicare regională şi de parteneriat local OilRight este o întreprindere socială ce protejează mediul și asigură integrarea profesională a persoanelor vulnerabile prin producerea de lumânări din ulei alimentar uzat. Este, în economia socială, un exemplu de scalare prin replicare regională și de lucru în parteneriat la nivel local. -
Dimensiuni ale antreprenoriatului social în România şi Republica Moldova Atât în România, cât și în Republica Moldova economia socială / antreprenoriatul social este un sector care abia începe să se dezvolte: cadrul juridic național din România s-a constituit prin Legea nr. 219/2015, privind Economia Socială, și prin Legea 223/2017 privind Antreprenoriatul Social, în Republica Moldova. Ambele legi definesc economia socială / antreprenoriatul social ca totalul activităților organizate inde pendent de sectorul public, cu scopul de a servi interesului general, intereselor unei colectivități și / sau ale intereselor personale nepatrimoniale, prin creșterea gradului de angajare a oamenilor din grupuri expuse riscului și / sau prin producția și furnizarea de bunuri, servicii de diferite lucrări. În Europa se estimează că economia socială cuprinde 2,8 milioane de întreprinderi, reprezentând 10% din afacerile din UE, și că mai mult de 13,6 milioane de oameni lucrează în acest sector, adică 6,3% din angajații din populația activă. De asemenea, din sector fac parte peste 232 milioane de membri ai cooperativelor și societăților mutuale1 și mai mult de 82,8 milioane de voluntari, echivalentul a 5,5 milioane de lucrători cu normă întreagă.