Itemi
Subiect este exact
responsabilitate
-
Statutul agentului constatator în relevarea și documentarea cazurilor de comitere a contravențiilor ecologice Actualmente, calitatea de justiţiar pe care o are agentul constatator, nu este tocmai îndreptăţită, mai mult ca atât – nu este raportată întocmai denumirii acestei calităţi. Semantic, termenul de „agent constatator” presupune împuterniciri şi competenţe de constatare, dar nu şi de aplicare a sancţiunii. -
Subiectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier În prezentul articol, prin utilizarea metodei analitice și comparatiste de studiere a dreptului, a fost identificat subiectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier, prevăzut de legislația Republici Moldova. Prin prisma cercetării multilaterale a fost posibilă redarea și perceperea corectă a unui model specific a subiectului infracțiunii analizate. S-au evidențiat caracteristicile sistemice și elementele obligatorii ale persoanei – subiect infracțional. Totodată s-au dedus interpretativ excepțiile și s-a creat tabloul clar cu privire la subiect. -
Îmbunătățirea calității învățământului superior prin implicarea studenților utilizând experiența cursului ca variabilă de mediere Scopul acestei lucrări este de a analiza corelația dintre implicarea studenților și experiența cursului ca mecanism de îmbunătățire a calității studiilor superioare. În mod tradițional, cercetările se concentrau separat asupra implicării studenților sau experienței cursului, dar rămâne de discutat posibilitatea că cea ulterioară să fie percepută ca o variabilă de mediere a evaluării implicării studenților în calitate de instrument de măsurare și îmbunătățire a învățământului universitar. În plus, trebuie argumentat faptul că critica asupra conceptelor implicării studenților și experienței cursului contribuie la dezvoltarea lor ulterioară. -
Aspecte teoretice privind conceptul de buna guvernare: caracteristici și dimensiuni O guvernare eficienta și în beneficiul cetațeanului nu poate fi realizata fara asigurarea implementarii principiilor guvernarii deschise. Crearea unei administrații publice moderne, profesioniste, orientata spre furnizarea de servicii publice de calitate, presupune în mod direct asigurarea comunicarii permanente cu societatea, integritatea, funcționarii publici onești și responsabili, precum și înlaturarea tuturor barierelor administrative și birocratice dintre sectorul public și cetațeni. Un guvern deschis contribuie la bunastarea sociala și economica a țarii și se bucura de încrederea cetațenilor.